Poarta ascunsă în inima-ţi de copil...

miercuri, 24 noiembrie 2010

Unul dintre visele lui Moş Crăciun


Într-un oraş din mijlocul pământului, unde trăiau de când lumea nişte oameni tare buni la suflet s-a întâmplat într-o frumoasă noapte ceva cu totul deosebit. Dar mai întâi să spun despre oraş şi de ce locuitorii lui erau speciali. Oraşul era mic tare de tot, văzut de dinafara zidurilor părea îngrozitor de mic, făceai doar câţiva paşi şi îl înconjurai îndată şi brusc te întrebai cum pot încăpea în el atât de mulţi oameni. Când intrai totuşi în el, cu temerea că nu vei încăpea, oraşul părea că se măreşte sau.. nu se ştie cum, însă devenea foarte încăpător. Nu se făceau oamenii mai mici şi probabil că nici oraşul mai mare însă era evident că se petrecea acolo ceva de încăpeau cu toţii fără să se înghesuie sau să fie nevoiţi să se îmbrâncească. Casele erau la fel de potrivite ca oricare din orice alt loc al lumii, oamenii la fel de înalţi şi voinici, însă absolut totul încăpea într-o ordine firească într-o cetate ce putea fi măsurată dinafara ei în câţiva paşi. Locuitorii aveau totuşi ceva aparte. Se face, nu ştiu cum, că erau toţi oameni buni la suflet şi oriunde mergeau în lume erau recunoscuţi după acel ceva aparte. Oamenii ăştia erau toţi frumoşi la chip, zvelţi, subţirei de nici nu li s-ar fi văzut umbra pe pământ, şi tocmai de aceea, Doamne Doamne le-a pus în spate o umbră mai specială, după inima lor! Aşa că oamenii ăştia purtau în spatele lor nişte umbre gigantice semănând cu nişte baloane în formă de inimă, umplute cu heliu, ce zboară deasupra lor. Fiecare inimă era cumva personalizată, fiecare avea forma dăruirii de sine, unele erau mai mari, altele mai mici, unele mai strâmbe, altele mai drepte, unele mai moi, altele mai tari, unele mai fine, altele mai aspre, dar toate, absolut toate având în interiorul lor o pereche de palme ce băteau continuu pentru a anunţa tuturor veselia lor. S-ar putea crede că în Oraşul Inimilor e mereu o zarvă continuă de la atâtea palme rostind propria bucurie, dar nu e aşa. Deşi rar se opreşte o pereche de palme din bătaia ei de veselie, în oraş nu e zgomot, e doar o zumzăială plăcută care te face să zâmbeşti instantaneu. Dacă într-o pereche palmele nu se atingeau una pe cealaltă ca să producă zgomotul bucuriei ci dimpotrivă stăteau împreunate ca la rugăciune însemna că inima e tristă pentru o vreme, tristeţea îi era respectată cu un zâmbet tăcut al celorlalte inimi ale căror palme se uneau şi ele în rugăciune pentru un timp, apoi totul revenea la normal. Nimeni nu se mai minuna de oamenii din oraşul inimilor, îi ştiau dintotdeauna aşa, purtând după ei inimile lor frumoase sub formă de umbră de asfalt. Însă într-un an de Crăciun… S-a întâmplat!! Cineva, o femeie ce avea o umbră în formă de inima încununată şi sângerândă născu un copil cu o altfel de umbră! Deşi pruncul era plăpând şi fraged, deşi era micuţ, purta în spate o cruce mare de tot şi nu o inimă aşa cum era învăţată toată lumea din Oraşul Inimilor. Era clar încă de atunci, acel copil va avea un destin aparte! În Oraşul Inimilor acum umbrele începeau să se schimbe, unii spuneau că bebeluşul s-a născut ca să le arate cum trebuie să fie inima lor de fapt, alţii dimpotrivă, spuneau că încalcă legea prin însăşi Crucea pe care o duce în spinare, sfidând aşa o lege bună. De-atunci sunt pe pământ două feluri de oameni, unii ducând inimi şi alţii purtând cruci! Oriunde şi oricând s-ar fi născut, Crucea Sa ar fi avut acelaşi loc în inimile noastre.

5 comentarii:

Maria Amic spunea...

O poveste emotionanta...felicitari

gandiriri spunea...

Multumesc Maria, ma bucur nespus ca place!

Ionela-Cristina spunea...

Cine sunt cei care poarta umbre-inima si cine sunt cei care poarta umbre-cruce?...

Mi-ar placea sa interpretez povestile tale. Sunt frumoase.

gandiriri spunea...

Oricand!! Interpreteaza tot ce doresti, asta e rostul lor, sa nasca intrebari, sa starneasca ganduri, sa faca lumea sa caute raspunsuri

robert spunea...

...citind povestea ta, m-am gandit ca in loc de cruce sa port o inima! Da, o inima...pentru ca inima stie sa iubeasca, si iubind... crucea o sa fie o inima frumoasa....si cu inima frumoasa, viata este frumoasa!!!
...si cuvintele sunt cadouri ce ne fac sa ne bucuram!
Multumesc "Mos Craciun" ...vreau si eu cadou o inima frumoasa!!

Trimiteți un comentariu